Scan barcode
A review by _dunno_
Femeile lui Lazăr by Marina Stepnova
Dragă Marina Stepnova,
Despre ”Femeile lui Lazăr” știam deja de mulți ani, făcuse un pic de vîlvă în colțul meu de internet (cîtă vîlvă poate face o carte, mă rog) și am avut cu ea sentimentul ăla pe care îl ai uneori cu anumite cărți, că o să îmi placă, încă dinainte de a o fi citit. Dar, tot cum se întîmplă uneori cînd știi sigur că o să îți placă o carte, nu știam cît de mult o să îmi placă romanul tău, dragă Marina, cît de confortabil urma să fie să mă scufund în scrisul și poveștile tale pentru cîteva zile.
Și nu intenționat am pus scrisul înaintea poveștilor, pentru că scrisul, stilul, felul în care frazele curg și se leagă (felicită-ți și traducătoarea Antoaneta Olteanu cu ocazia asta) mi-au plăcut aproape mai mult decît poveștile în sine. Umor discret, dar fabulos, amestecat cu cinism și doar un strop de sentimentalism, peste care se presară din plin realism sovietic, sună aproape ca una dintre rețetele Elenei Molohoveț din ”Dar pentru tinerele gospodine”, din care citește și gătește cu sîrg și patimă balerina Lidocika.
Ce fascinează la poveștile din jurul lui Lazăr Lindt (acest fir roșu al romanului, geniu al științei sovietice, evreu care se dezice de neamul lui și care nesocotește orice formă de autoritate) e în primul rînd amploarea lor. Istoria romanului se întinde pe parcursul a aproape 100 de ani și mi-a plăcut enorm, dragă Marina, cum ai ales să spui de fapt povestea unei țări (ce țară, un întreg imperiu, de fapt!) reducînd-o la viețile cîtorva femei: Marusia, Galina, Lidocika. Prin ele trăiește cititorul nu doar istoria complicată a Rusiei, ci și micile drame individuale: război, foame, comunism înfloritor, regimul crîncen din faimoasa școală de balet sovietică, dar și parvenitismul sau îmbogățirea post-comunistă.
Minunată scriitura ta, sper să ne mai întîlnim.
L.
P.S.1 Da, ca aproape toată lumea, nu m-am dat nici eu în vînt după final, bine că farmecul cărții stă în altceva, nu în detalii din astea.
P.S. 2 Oare de ce nu le-o fi plăcut cartea unora care-au citit-o în engleză? N-or fi rezonat cu spațiul sovietic? Cum sună dulcele ”cincinal” în engleză? Pariez că nu la fel de bine.
Despre ”Femeile lui Lazăr” știam deja de mulți ani, făcuse un pic de vîlvă în colțul meu de internet (cîtă vîlvă poate face o carte, mă rog) și am avut cu ea sentimentul ăla pe care îl ai uneori cu anumite cărți, că o să îmi placă, încă dinainte de a o fi citit. Dar, tot cum se întîmplă uneori cînd știi sigur că o să îți placă o carte, nu știam cît de mult o să îmi placă romanul tău, dragă Marina, cît de confortabil urma să fie să mă scufund în scrisul și poveștile tale pentru cîteva zile.
Și nu intenționat am pus scrisul înaintea poveștilor, pentru că scrisul, stilul, felul în care frazele curg și se leagă (felicită-ți și traducătoarea Antoaneta Olteanu cu ocazia asta) mi-au plăcut aproape mai mult decît poveștile în sine. Umor discret, dar fabulos, amestecat cu cinism și doar un strop de sentimentalism, peste care se presară din plin realism sovietic, sună aproape ca una dintre rețetele Elenei Molohoveț din ”Dar pentru tinerele gospodine”, din care citește și gătește cu sîrg și patimă balerina Lidocika.
Ce fascinează la poveștile din jurul lui Lazăr Lindt (acest fir roșu al romanului, geniu al științei sovietice, evreu care se dezice de neamul lui și care nesocotește orice formă de autoritate) e în primul rînd amploarea lor. Istoria romanului se întinde pe parcursul a aproape 100 de ani și mi-a plăcut enorm, dragă Marina, cum ai ales să spui de fapt povestea unei țări (ce țară, un întreg imperiu, de fapt!) reducînd-o la viețile cîtorva femei: Marusia, Galina, Lidocika. Prin ele trăiește cititorul nu doar istoria complicată a Rusiei, ci și micile drame individuale: război, foame, comunism înfloritor, regimul crîncen din faimoasa școală de balet sovietică, dar și parvenitismul sau îmbogățirea post-comunistă.
Minunată scriitura ta, sper să ne mai întîlnim.
L.
P.S.1 Da, ca aproape toată lumea, nu m-am dat nici eu în vînt după final, bine că farmecul cărții stă în altceva, nu în detalii din astea.
P.S. 2 Oare de ce nu le-o fi plăcut cartea unora care-au citit-o în engleză? N-or fi rezonat cu spațiul sovietic? Cum sună dulcele ”cincinal” în engleză? Pariez că nu la fel de bine.