Seamana cu filmele acelea germane “de autor”cu planuri precise,lipsite de decoratiuni si glamour, voit banalizante care nu scapa din ochi personajul.Acesta e lasat sa faca ce vrea, cu conditia sa se livreze disectiei continue.
Lepizig-ul autoarei e abia vizibil, nu are absolut nimic din descrierile de tip Trip Advisor, rarele geolocatii au un rol serios in constructia narativa.
Cartea asta e o constructie cum nu se poate mai solida (arta fugii? cursa de stafeta?)
Citind, poti construi una dintre cele mai frumoase playlist din univers.
Sfarsitul este neasteptat de elegant, iarasi comparatia cu cinematografia germana minimalista se potriveste ca o manusa.
Singurul meu bemol: de ce personajele masculine se indarjesc sa fie atat de unidirectionale ( cu exceptia poate a lui Götz)?